Roni Levi a dezvăluit pentru ProSport care au fost motivele pentru care a părăsit Steaua. Acesta spune că acum este liniștit, la Anorthosis, la „un club organizat”. Totuși, tehnicianul israelian îl avertizează pe actualul antrenor al Stelei că va avea mult de tras până să apară rezultatele la Steaua.
Vă salut, domnule Levi, din România sunăm… Ooo! Salut prietene, ce bine că m-ați sunat! Am văzut ce a apărut astăzi în presa dumneavoastră și pot spune că nu este normal. La ce vă referiți? La aceea că Becali ar sta toată ziua pe la televizor, că la Steaua este mare nebunie. Nu am spus așa ceva, mi-au fost interpretate vorbele și s-a ajuns cu știrea până în Cipru. Nu știu de unde a apărut așa ceva.
Și care este adevărul? Pot spune că la Steaua domnul Becali s-a purtat ca un gentlemen cu mine, m-a respectat și m-a înțeles mereu. Nu s-a implicat niciodată mai mult decât a fost nevoie. Mai mult, Teia Sponte s-a purtat foarte frumos, m-a îmbrățișat la plecare și a fost pentru mine un frate mai mare. Domnul Argăseală, de asemenea, este un om deosebit. Toți cei de acolo mi-au creat toate condițiile, nu am nimic să le reproșez.
Totuși, ce n-a mers? În vară aveam un lot, apoi au venit jucători pe care a trebuit să îi introduc în grup ușor-ușor, iar acest lucru nu este deloc OK. Șase jucători din primul „11” de acum nu au fost cu mine în cantonamente.
S-a tot spus că Steaua are un lot complet și că trebuie să apară performanțele… Corect! Nu vreau să vorbesc prea mult din punct de vedere profesional, n-ar fi normal acum. Pot spune că am avut jucători foarte buni la dispoziție, dar nu aveam stadion, o casă a noastră, erau multe chestii care ne incomodau. Un club cum e Steaua, așa de puternic, are nevoie de mai mult decât jucători valoroși.
Acum a venit un nou antrenor la Steaua… Îi va fi foarte greu lui Ilie Stan. Repet, eu am început campionatul fără Prepeliță, Bourceanu, M. Costea, Emeghara și Bălan. Era nevoie de o perioadă să îi integrăm în grup, să îi punem la punct fizic. În cât timp vom vedea performanțe la Steaua? Părerea mea este că această echipă are nevoie de o perioadă de trei-patru luni ca să se sudeze, să stea împreună, să funcționeze ca o familie. Pentru mine a fost un succes uriaș că am reușit să ne calificăm în grupele Europa League, dar îmi era aproape imposibil să fac performanță în acest sezon și în campionat, și în cupele europene.
„L-am luat pe Caramarin, l-am vrut și pe Bon” Vă pare rău că nu ați avut mai mult timp la dispoziție? Nu regret absolut nimic. Eu am venit la Steaua cu sufletul și cu toate cunoștințele mele. Am făcut tot ce am putut, dar, din păcate, nu a ieșit așa de bine.
Cum v-ați găsit așa de repede o echipă? Când mi-am anunțat demisia de la Steaua, oficialii lui Anorthosis l-au sunat pe Narcis să îl întrebe dacă mă pot contacta. El mi-a transmis mie și am vorbit cu ei. Ne-am înțeles repede.
Cum e în Cipru? Mă simt foarte bine. Sunt la un club organizat din toate punctele de vedere și sunt premise pentru a face performanță. L-am adus acum și pe Caramarin, care este un om extraordinar, și sper să reușim lucruri frumoase împreună. A mai fost vorba să vină și Michele Bon, dar negocierile s-au blocat când a fost vorba de salariu.
DEZVĂ‚LUIRE „MM, cel mai bun din Liga I” a fost o diversiune! Mihai Stoica a spus ieri la Sport.ro că sintagma „Cel mai bun manager din Liga I” a folosit-o ca să distragă atenția publicului de la problemele Stelei din acea perioadă: „A fost o diversiune anunțată în cadrul clubului, în urma căreia am dorit să atrag atenția asupra mea de la problemele de atunci ale echipei. M-am deghizat într-un paratrăsnet, ca să protejez echipa”. Tactica lui MM a fost demascată atunci de rapidistul Dinu Gheorghe, care l-a ironizat pe omologul stelist.
EMISIUNE Narcis Răducan dă cărțile pe față Narcis Răducan (foto) a vorbit ieri, pentru prima dată la „Ora de ProSport”, despre relația tensionată cu MM, susținând că a avut multe de învățat de la fostul manager al Stelei și că acum se înteleg foarte bine: „Lucrurile sunt clare pentru noi, mi-am exprimat respectul față de el, m-a învățat multe. Acum suntem în relații bune”. Directorul sportiv a declarat că derby-ul cu Rapid se va juca pe Național Arena, fiind rezervat însă în preconizarea întoarcerii roș-albaștrilor în Ghencea. Steaua are restanțe financiare la israelian La fel ca și jucătorii, Roni Levi are de încasat doua transe salariale de la Steaua și prima pentru calificarea echipei în Europa League. Antrenorul israelian care acum e la Anorthosis speră să primească acești bani. „Problemele financiare sunt între mine și club. Nu trebuie să le fac publice. Am convingerea că se vor rezolva”, a spus Levi, aseară, la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER